Protejarea sistemelor IT învechite din sectorul public

 

Soluțiile de securitate cibernetică din sectorul public protejează organizații de toate dimensiunile, de la birouri locale mici până la agenții naționale, care folosesc adesea un amestec de sisteme vechi și moderne. Atunci când serverele vechi și tehnologiile noi coexistă, acestea creează rețele fragmentate, cu vizibilitate limitată și lacune majore de securitate.

Datele sensibile sunt răspândite pe servere on-premise și în mai multe medii cloud. Monitorizarea accesului, gestionarea configurațiilor și răspunsul la amenințările cibernetice devin lente și predispuse la erori. Mai rău, atacatorii cibernetici prosperă într-un astfel de haos. Protejarea acestor medii necesită o abordare unificată a securității cibernetice, care să facă legătura între aplicațiile vechi și cele moderne. De asemenea, presupune adoptarea unor instrumente care pot monitoriza, proteja și răspunde pe fiecare sistem, în timp real.

Protejarea infrastructurii naționale

 

Infrastructura publică formează coloana vertebrală a securității naționale și a siguranței publice. Iar această infrastructură este digitală într-o proporție din ce în ce mai mare. Un atac cibernetic bine orchestrat ar putea lăsa fără curent un oraș sau ar putea perturba activitatea serviciilor de urgență.  Aceste riscuri fac din securitatea cibernetică o chestiune de importanță națională. Agențiile locale și publice au nevoie de mai mult decât o protecție de bază cu firewalluri și instrumente antivirus. Acestea au nevoie de rețele segmentate pentru a limita amploarea atacurilor și de controale stricte ale accesului pentru a preveni amenințările interne. Fără acestea, amenințarea digitală se transformă prea ușor într-o criză reală.

Protejarea datelor cetățenilor pentru menținerea încrederii publicului

 

Cetățenii folosesc mereu serviciile publice, indiferent că este vorba despre plata impozitelor sau de accesarea serviciilor de asistență medicală, și partajează date cu caracter personal extrem de sensibile cu guvernul și agențiile publice. Protejarea acestor date nu este doar o cerință de reglementare în temeiul unor legi precum RGPD și NIS2, ci și o responsabilitate fundamentală a unei instituții care dorește să câștige încrederea cetățenilor săi. Agențiile publice și autoritățile locale trebuie să implementeze o strategie solidă de securitate cibernetică pentru a proteja informațiile sensibile ale cetățenilor. Implementarea funcționalității de criptare a discului pe dispozitivele eliberate de guvern protejează datele sensibile de accesul neautorizat. Această măsură nu numai că protejează împotriva amenințărilor cibernetice, ci menține și încrederea publicului și asigură o activitate fără întreruperi.

Ransomware-ul: amenințarea reală la adresa instituțiilor publice

 

Ransomware-ul este o amenințare cibernetică din ce în ce mai frecventă și periculoasă. Când atacatorii cibernetici blochează sistemele guvernamentale sau expun date sensibile, consecințele sunt imediate și de mare amploare. Din păcate, multe organizații publice sunt ținte ușoare. Bugetele restrânse, sistemele învechite și vizibilitatea mare la nivel public îi transformă în victime ideale. Pentru a riposta, agențiile au nevoie de sisteme de apărare pe mai multe niveluri: copii de rezervă permanente și constante, instrumente rapide de detecție și izolare și politici bazate pe cele mai bune practici de guvernanță în domeniul securității cibernetice. Cheia este tranziția de la un răspuns reactiv la o reziliență proactivă.

Importanța de a fi pregătit atunci când contează: răspunsul la incidente

 

Într-o criză cibernetică, fiecare secundă contează. Diferența dintre un inconvenient minor și o întrerupere majoră se rezumă adesea la cât de rapid și eficient poate reacționa o agenție.

De aceea, instituțiile publice au nevoie de planuri solide de răspuns la incidente, cu mult înainte să se întâmple ceva rău. Aceasta include playbook-uri pre-aprobate pentru diferite tipuri de atacuri cibernetice, protocoale de comunicare clare și exerciții regulate, care simulează situații de urgență din lumea reală. 

Securizarea mediilor cloud și a tot ceea ține de acestea

 

Trecerea la cloud a schimbat radical regulile jocului în ceea ce privește agilitatea și eficiența costurilor în sectorul public. Însă această tranziție la mediile cloud și hibride introduce noi puncte slabe. Configurațiile greșite, fluxurile de date nemonitorizate și serviciile IT utilizate fără autorizare pot expune instantaneu date sensibile. 

Protejarea acestui nou peisaj necesită vizibilitate, control și aplicarea consecventă a politicilor. Instrumentele de gestionare securizată a identităților și de monitorizare în timp real ajută la protejarea acestor medii. Iar integrarea securității în cloud și on-premise într-o singură platformă centralizată ușurează munca echipelor IT, menținând totodată sistemele conforme și protejate. 

Protecție avansată pentru agențiile guvernamentale și serviciile publice

Guvernanța cibernetică: conformitatea care consolidează securitatea și construiește încredere

Guvernanța cibernetică: conformitatea care consolidează securitatea și construiește încredere

Instituțiile publice funcționează sub strictă supraveghere în vederea asigurării conformității cu cadrul legal și reglementările aplicabile, cum ar fi RGPD sau NIS2. Însă conformitatea ar trebui să construiască o bază solidă pentru reziliența cibernetică, nu doar să bifeze căsuțe impuse de reglementări. GravityZone Compliance Manager permite agențiilor publice și locale să îndeplinească cu încredere cerințele de reglementare. Prin monitorizarea continuă a posturii de securitate în raport cu principalele standarde de conformitate, se obține optimizarea proceselor manuale și simplificarea auditurilor, ceea ce ajută agențiile nu doar să-și demonstreze conformitatea, ci să consolideze și încrederea cetățenilor pe care îi deservesc.

Instalarea patch-urilor pentru securitate reală

Instalarea patch-urilor pentru securitate reală

Infractorii cibernetici exploatează în mod activ vulnerabilitățile cunoscute, iar fără instalarea cu consecvență a patch-urilor, chiar și sistemele bine apărate sunt în pericol. O soluție modernă de gestionare a patch-urilor ajută la remedierea rapidă a acestor lacune de securitate. Acesta asigură instalarea actualizărilor de importanță critică pe toate endpointurile, serverele și aplicațiile – complet automat. GravityZone Patch Management automatizează toate aceste actualizări, eliminând lacunele de securitate înainte ca acestea să fie exploatate. Pentru instituțiile publice, aceasta înseamnă o expunere redusă, o conformitate sporită și mai mult timp pentru echipele IT să se concentreze asupra priorităților strategice.

Protecția împotriva ransomware-ului

Protecția împotriva ransomware-ului  

Atacurile ransomware din sectorul public nu încetează niciodată și sunt devastatoare. O breșă de securitate reușită poate conduce la încetarea furnizării serviciilor locale, poate compromite datele cetățenilor și poate afecta reputația organizațiilor respective timp de mai mulți ani de zile.

Soluția Bitdefender Defense XDR combină detecția preventivă, analiza comportamentală și restabilirea automată pentru a neutraliza amenințările înainte ca acestea să provoace daune. Prin adoptarea celor mai bune practici de guvernanță în domeniul securității și concentrarea pe prevenție, agențiile publice și locale pot elimina amenințările ransomware înainte ca acestea să producă efecte. 

Soluții complete, dedicate sectorului public

GravityZone Business Security Premium

 

Protejați instituțiile publice cu ajutorul caracteristicilor de prevenire automată a amenințărilor, analiză a incidentelor și sandboxingul bazat pe cloud. Asigurați conformitatea și continuitatea operațională fără a spori complexitatea.

Patch Management

 

Mențineți securitatea, conformitatea și eficiența sistemelor IT guvernamentale prin instalarea automată a patch-urilor pe Windows, macOS, Linux și pentru aplicații terță parte. Reduceți riscurile și îmbunătățiți reziliența menținând la un nivel minim cheltuielile administrative.

Cloud and Server Security

 

Protejați workloadurile publice din centre de date private și platforme cloud dintr-un singur punct de vizibilitate și control. Protejați mediile hibride folosind o soluție de securitate scalabilă și de înaltă performanță.

Barnsley

„Nu pare să existe vreo problemă pe care Bitdefender să nu o poată remedia. Blochează pur și simplu amenințările și le elimină în mod continuu. Nu există nimic mai plăcut decât să știm că suntem bine protejați.” 

Steve Furniss, ICT Technical Specialist, Barnsley Council

 

Logo generic

„Unele produse se bazează pe procesorul utilizatorului pentru monitorizarea activităților, ceea ce încetinește lucrurile. Soluția GravityZone pentru endpointuri nu face deloc acest lucru. Este remarcabil de rapidă și are un impact redus asupra resurselor.

City Senior Security Analyst, un oraș american important

 

Securitate  recunoscută  în mod constant în cadrul evaluărilor independente

Cele mai multe clasări pe prima poziție în testele AV-Comparatives Enterprise

Pe baza rezultatelor obținute la testele Real-world Protection Test, Malware Protection Test, Advanced Threat Protection Test, Endpoint Protection and Response Test,
(ian 2021 – ian 2025).

AV Comparatives

Cea mai bună protecție. Cea mai bună performanță pentru utilizatorii business

Bitdefender GravityZone Endpoint Security a obținut distincția AV-TEST Award 2023 pentru cea mai bună protecție și cea mai bună performanță în categoria utilizatorilor business.

avtest-premiu

Vizibilitate sporită asupra amenințărilor, număr minim de alerte

Bitdefender a obținut o acoperire analitică de 100% atât pentru Linux, cât și pentru macOS, cu zero rezultate fals pozitive (FP) în ambele cazuri.

Mitre

Un „Customers' Choice” în evaluarea Gartner® Peer Insights™

Vocea clientului pentru EPP

 

Gartner Peer Insights

Companie „Vizionară” conform raportului Gartner® Magic Quadrant™ for EPPs, ediția 2024

gartner

Desemnată „Strong Performer”

Forrester Wave Strong Performer 2024
Ransomware
TechZone

Oprirea ransomware-ului: o analiză tehnică detaliată a vectorilor de atac și a strategiilor de atenuare a riscurilor

Aflați mai multe
Aflați mai multe InfoZone

Cum să vă protejați împotriva atacurilor ransomware

Aflați mai multe
Aflați mai multe Raport

SINGURA COMPANIE „VIZIONARĂ”

Aflați mai multe
Aflați mai multe Fișă de produs

GravityZone Business Security á la Carte

Aflați mai multe

Eficiență dovedită și inegalabilă în securitatea cibernetică

Vă suntem la dispoziție pentru a vă ajuta să alegeți soluția sau serviciul care se potrivește cel mai bine companiei dumneavoastră Vedeți toate produsele