Înapoi la Noutăți

29 mai 2025

Un nou nivel Platinum, acces extins la produse NFR și un proces simplificat de înregistrare a ofertelor susțin creșterea și profitabilitatea partenerilor.

Bitdefender, lider global în securitate cibernetică, lansează o versiune îmbunătățită a programului Partner Advantage Network, atât pentru reselleri, cât și pentru furnizorii de servicii gestionate (MSP). Cu un nou nivel Platinum, acces extins la soluții avansate prin inițiativa Not-for-Resale și un proces de înregistrare a ofertelor mult simplificat, programul oferă instrumentele necesare pentru maximizarea oportunităților de venit și consolidarea sprijinului acordat comunității de parteneri.

„Bitdefender sunt parteneri de încredere, care oferă o gamă largă de soluții avansate de securitate cibernetică pentru cele mai critice și solicitate arii, de la protecția terminalelor la securitate în cloud, servicii MDR și reducerea suprafeței de atac. Ce îi diferențiază nu este doar tehnologia, ci și suportul excepțional care ne ajută să construim relații solide și durabile cu clienții noștri”, spune David Andrade, președinte StoredTech.

„Am ascultat cu atenție ce au nevoie partenerii. Programul actualizat pune accent pe recunoaștere, pe simplitate în procese și pe un cadru clar pentru creștere sustenabilă în parteneriat cu Bitdefender”, spune Andrei Florescu, președinte și director general al Bitdefender Business Solutions Group.

Partner Advantage Network este un program pe mai multe niveluri care recompensează partenerii pe măsură ce aceștia își extind activitatea alături de Bitdefender. Programul permite specializări atât pe produse, cât și pe servicii, pentru a reflecta mai bine punctele forte ale fiecărui partener.

Partenerii au acces la întregul portofoliu Bitdefender de soluții de securitate business, de la protecția terminalelor cu XDR (Extended Detection and Response), la securitate nativă în cloud, servicii MDR și noua tehnologie GravityZone Proactive Hardening and Attack Surface Reduction (PHASR), prima soluție de securitate care personalizează în mod dinamic nivelul de protecție pentru fiecare angajat în parte.

Printre beneficiile cheie ale programului extins se numără:

- Nivel Platinum pentru partenerii-cheie - Bitdefender lansează un nivel exclusivist destinat celor mai performanți parteneri, care le oferă acces prioritar la beneficii, suport dedicat și inițiative comune de promovare, ceea ce consolidează rolul acestora ca experți de încredere în domeniul securității cibernetice.

- Program NFR extins, cu acces MDR pentru MSP - Partenerii beneficiază acum de acces intern la întregul portofoliu Bitdefender, inclusiv MDR și XDR, pentru testare, demo-uri și aprofundarea cunoștințelor tehnice. Alocarea dispozitivelor NFR este diferențiată în funcție de nivelul partenerului, pentru a asigura o distribuție echitabilă a resurselor.

- Proces simplificat de înregistrare a ofertelor - Pentru reselleri, Bitdefender a redus birocrația, astfel încât să nu mai fie nevoie de introducerea configurațiilor detaliate în momentul înregistrării sau reaprobarea în cazul modificării elementelor ofertei. 

Partenerii beneficiază de marje competitive, campanii comune de vânzări și marketing, acces la o platformă cu vizibilitate completă asupra ofertelor, instrumente pentru generarea de lead-uri și resurse de training comercial și tehnic.

Contacte