41 de milioane de e-mailuri suspecte raportate în Marea Britanie. Cum oprești Phishing-ul în 2025?

Alina BÎZGĂ

11 Iunie 2025

Promo Un singur produs care vă protejează toate dispozitivele.
Încercați-l gratuit 30 de zile
41 de milioane de e-mailuri suspecte raportate în Marea Britanie. Cum oprești Phishing-ul în 2025?

Dacă ai impresia că escrocheriile de tip phishing sunt peste tot, ai dreptate.


Potrivit celor mai recente date furnizate de Action Fraud, peste 41 de milioane de tentative de phishing au fost raportate către serviciul national de raportare a email-urilor suspecte (SERS) de la lansarea sa în 2020.


Asta înseamnă milioane de mesaje care încearcă să păcălească oamenii să dea clic pe linkuri periculoase, să deschidă atașamente infectate sau să ofere informații sensibile – de la credențiale de autentificare până la date bancare.
Datorită acestor raportări, peste 217.000 de mesaje frauduloase au fost eliminate de pe 393.395 de pagini web, conform datelor furnizate de NCSC.

Deși volumul este impresionant, succesul acestor sisteme de raportare arată cât de importantă este implicarea publicului în combaterea fraudelor online.

Ce este phishingul și de ce e atât de greu de depistat?

Phishingul (și rudele: smishing, quishing și vishing) reprezintă tactici prin care infractorii cibernetici se dau drept companii sau autorități de încredere, în încercarea de a obține informații sensibile, parole sau bani.

Să le detaliem:

  • Phishing: E-mailuri care par să provină de la bănci, magazine sau companii tech – de obicei folosind un ton alarmist și linkuri false.
  • Smishing: Mesaje text frauduloase care anunță, de exemplu, o întârziere de livrare sau solicită verificarea contului.
  • Quishing: Coduri QR false care direcționează către site-uri de phishing sau care instalează programe malware.
  • Vishing: Apeluri telefonice în care atacatorii se prezintă ca reprezentanți ai băncii sau ai suportului tehnic și cer date personale, uneori folosind numere de telefon falsificate.

Escrocii se bazează pe senzația de urgență, teamă sau curiozitate pentru a te face să reacționezi înainte să analizezi situația.

Țintele preferate ale atacurilor de phishing

Potrivit serviciului britanic de raportare a fraudelor și infracțiunilor cibernetice, cele mai des imitate domenii în atacurile de phishing sunt serviciile de streaming, companiile din sectorul tech și furnizorii de telecomunicații. În unele cazuri, atacatorii se dau drept programe guvernamentale pentru a atrage victimele în capcană.

De ce aceste industrii? Pentru că sunt omniprezente în viața de zi cu zi, familiare și de încredere – factori care le transformă în momeala perfectă.

Phishingul a devenit personalizat, oportun și adaptat

Chiar dacă numărul tot mai mare de raportări arată că oamenii sunt mai vigilenți, infractorii devin tot mai sofisticați. Sunt rapizi, creativi și manipulează cu ușurință actualitatea – de la știri virale și lansări de tehnologie, la reducerile de sezon și emoțiile umane.

Escrocheriile vechi – cum ar fi cele cu prinți nigerieni – încă există, dar s-au rafinat.
Astăzi, aceste tactici includ:

  • Persoane care pretind că sunt moștenitoare, oameni de afaceri sau victime ale războiului
  • Reprezentanți falși ai unor cauze caritabile sau programe guvernamentale
  • Funcționari bancari sau avocați care promit acces la „fonduri ascunse”

Alte campanii de phishing sunt sincronizate cu:

  • Tendințele sezoniere: Black Friday, vacanțe de vară, sezonul declarațiilor fiscale
  • Evenimente virale sau tragedii publice – cum ar fi recenta campanie care a exploatat moartea Papei Francisc
  • Șabloane recurente – precum cele 7 e-mailuri reale analizate de Bitdefender

Indiferent de temă, obiectivul este același: să te păcălească să dai clic pe un link, să oferi informații sau bani.

Ghidul familiei pentru depistarea și oprirea phishingului

E-mailuri suspecte

Semnale de alarmă:

  • Expeditori neclari sau necunoscuți
  • Atașamente sau coduri QR neașteptate
  • Solicitări de informații personale sau de plată
  • Ton urgent sau amenințător („Contul tău va fi suspendat!”)

Ce să faci: Nu răspunde și nu accesa linkurile. Raportează e-mailul către furnizorul tău și către autoritatea națională pentru securitate cibernetică.

Mesaje suspecte

Fii atent la:

  • Mesaje care anunță că ai câștigat un premiu
  • Linkuri care cer detalii despre cont sau plăți
  • Numere de telefon neobișnuite sau internaționale

Ce să faci: Dacă ești în UK sau SUA, redirecționează mesajul la 7726 – este gratuit și anunță operatorul de rețea.

Apeluri suspecte

Tactici frecvente:

  • Se prezintă ca fiind de la bancă și cer parola
  • Numere afișate fals, care par legitime
  • Mesaje automate cu amenințări legale

Ce să faci: Închide apelul, blochează numărul și contactează instituția folosind date verificate. Raportează tentativa de fraudă autorităților și operatorului tău mobil.

Conștientizarea începe acasă: un singur clic poate compromite întreaga familie

Phishingul nu este doar o problemă individuală – este un risc colectiv, care afectează întreaga gospodărie.
Fiecare dispozitiv, cont partajat sau parolă comună formează o rețea digitală interconectată. Dacă un singur membru al familiei cade în capcană, toți pot fi afectați.

De exemplu:

  • Un adolescent care își introduce adresa de e-mail pe o pagină falsă poate compromite parolele familiei.
  • Un părinte care dă clic pe un link infectat poate introduce malware în rețeaua Wi-Fi.
  • Un bunic care răspunde unui apel fals poate furniza fără voie detalii bancare legate de un cont comun.

Infractorii exploatează aceste conexiuni. Pot prelua un cont pentru a se da drept acea persoană și a înșela alți membri ai familiei. Sau pot folosi datele furate pentru a construi atacuri personalizate.

Conștientizarea, scepticismul și câteva secunde de verificare pot preveni o tragedie digitală.


Întreabă-te:

  • „Mă așteptam la acest mesaj?”
  • „Pare autentic?”
  • „Pot verifica informația pe site-ul oficial sau cu un număr de contact verificat?”

Împărtășește aceste obiceiuri și încurajează discuțiile deschise despre riscurile online. Așa creezi o casă protejată de phishing.

Bitdefender vine în ajutor: tehnologii eficiente împotriva escrocheriilor

  • Bitdefender Scamio – chatbot gratuit cu inteligență artificială. Poți trimite mesaje sau linkuri suspecte prin WhatsApp, Messenger sau Discord și vei afla imediat dacă sunt periculoase.
  • Bitdefender Link Checker – instrument gratuit pentru verificarea linkurilor suspecte.
  • Filtre Anti-Fraudă și Anti-Phishing în timp real – incluse în produsele Bitdefender, blochează site-urile periculoase înainte de a le accesa.

Atacatorii cibernetici nu se opresc.
Și nici noi.

La Bitdefender, inovăm constant pentru a opri amenințările înainte să ajungă la tine.


Rămâi vigilent. Fii protejat. Și rămâi mereu cu un pas înainte.

tags


Autor


Alina BÎZGĂ

Alina is a history buff passionate about cybersecurity and anything sci-fi, advocating Bitdefender technologies and solutions. She spends most of her time between her two feline friends and traveling.

Toate articolele

Articole similare

Articole salvate


loader