2 min read

Platforma Twitch a fost compromisă de hackeri, ce înseamnă asta?

Bitdefender

October 27, 2021

Ad One product to protect all your devices, without slowing them down.
Free 90-day trial
Platforma Twitch a fost compromisă de hackeri, ce înseamnă asta?

Un utilizator anonim 4chan a publicat o arhivă de 125 GB, despre care spune că ar conține aproape tot ce trebuie știut despre Twitch, inclusiv codul sursă, clienții Twitch de pe mobil, desktop și consolă, servicii interne, informații interne despre „orice altă proprietate pe care Twitch o deține și, desigur, informații suculente despre plățile efectuate de utilizatori.

Ce înseamnă acest lucru?

Pentru tine

Dacă ești un utilizator obișnuit de Twitch și folosești platforma doar pentru a urmări conținutul publicat de creatorii tăi preferați, chiar dacă nu este o veste bună faptul că datele tale au fost furate, acest lucru nu este catastrofal. Breșele de securitate a datelor apar tot timpul, important este să știi ce și când s-a întâmplat și câte dintre informațiile tale personale au fost furate, astfel încât să poți lua măsurile de securitate adecvate. În acest caz, deși Twitch susține că nu au fost expuse date de autentificare sau informații despre cardurile bancare, cel mai bun lucru pe care îl poți face este să îți schimbi parola, să activezi 2FA și să speri că totul va fi bine.

Pentru creatorii de conținut de pe Twitch

Cea mai importantă repercusiune a scurgerii de date este că toată lumea a văzut sumele impresionante de bani pe care creatorii de conținut de succes de pe Twitch le obțin în fiecare lună și toată lumea și-a exprimat opinia în legătură cu asta. Este clar că dacă și tu te numeri printre acești creatori de conținut și în dreptul tău apare o sumă de ordinul milioanelor, nu ești foarte fericit. Vei primi mesaje prin care vei fi hărțuit, poate chiar vei fi vizat de scheme de extorcare. Dar cea mai mare amenințare este pierderea credibilității și a finanțării din partea fanilor. Donațiile de la fani sunt o sursă importantă de venit pentru creatorii de conținut de pe Twitch și, o dată ce afli că streamer-ul tău preferat câștigă deja sume uriașe, poate te vei gândi de două ori înainte să îl finanțezi din nou. Cu toate acestea, paradoxul este că incidentul a arătat că se pot câștiga sume enorme, lucru care, la rândul său, ar putea atrage și mai mulți utilizatori Twitch dornici să-și umple buzunarele.

Pentru Twitch

După cum îți poți imagina, pentru Twitch și compania-mamă Amazon, furtul datelor nu este o veste bună. Platforma de streaming s-a confruntat recent cu o controversă provocată de așa-numitele „hate raids” (hărțuire sistematică) și în trecut a întâmpinat probleme cu privire la securitatea conturilor. La rândul lor, Amazon și Amazon Web Services au propriul lor istoric de scurgeri de date și vulnerabilități.

Indiferent de compania vizată, o breșă de securitate a datelor de această amploare știrbește încrederea și credibilitatea și s-ar putea traduce prin pierderi de bani din partea partenerilor și a agenților de publicitate. Mai mult, daunele nu se termină aici. În zilele următoare, oricine are suficiente cunoștințe și timp liber va începe să analizeze codul sursă, serviciile interne, bazele de date și aplicațiile publicate, căutând noi vulnerabilități care pot fi exploatate în viitor. Și nu e vorba doar despre entitățile rău intenționate, ci și despre platformele rivale care vor profita probabil de pe urma breșei de securitate, iar proiectele nelansate, precum Vapor, o platformă asemănătoare cu Steam, vor fi amânate.

tags


Author



Right now

Top posts

Abode IoT Security Camera Vulnerabilities Would Let Attackers Insert Images, Bitdefender Finds

Abode IoT Security Camera Vulnerabilities Would Let Attackers Insert Images, Bitdefender Finds

December 21, 2021

2 min read
Online Shoppers Beware, Mobile Scams Are on the Rise

Online Shoppers Beware, Mobile Scams Are on the Rise

December 17, 2021

2 min read
The Holiday Guide to Tech Support: Fixing the Family Computer

The Holiday Guide to Tech Support: Fixing the Family Computer

November 24, 2021

2 min read
Bitdefender Celebrates 20 Years of Cybersecurity Leadership

Bitdefender Celebrates 20 Years of Cybersecurity Leadership

November 04, 2021

3 min read
Bitdefender Study Reveals How Consumers Like (and Dislike) Managing Passwords

Bitdefender Study Reveals How Consumers Like (and Dislike) Managing Passwords

October 26, 2021

3 min read
What are drive-by download attacks and how do you prevent them?

What are drive-by download attacks and how do you prevent them?

October 25, 2021

2 min read

FOLLOW US ON

SOCIAL MEDIA